Regulamentul UE privind ambalajele și deșeurile din ambalaje (PPWR): Obligații cheie aplicabile de la 12 august 2026
Author: Mădălina Vasile
Începând cu data de 12 august 2026, devine aplicabil Regulamentul (UE) 2025/40 privind ambalajele și deșeurile din ambalaje (PPWR), care abrogă Directiva 94/62/CE[1]. Totuși, unele obligații-cheie devin aplicabile la date ulterioare, fie stabilite fix în PPWR, fie condiționate de adoptarea actelor de punere în aplicare sau a actelor delegate necesare.
Fiind vorba despre un regulament al UE, acesta este aplicabil direct în toate statele membre, fără a fi necesară transpunerea sa în legislația națională.
De la această dată, ambalajele vor putea fi introduse pe piață numai dacă respectă cerințele PPWR. Sunt vizate toate ambalajele introduse pe piața UE, indiferent de materialul din care sunt confecționate și de țara în care sunt fabricate, precum și deșeurile de ambalaje.
PPWR reglementează diferite roluri în lanțul de aprovizionare și obligații aferente fiecărui rol.
Pentru a determina obligațiile care îi revin, o companie trebuie să-și stabilească rolul conform PPWR. Aceeași companie poate avea mai multe roluri și, deci, obligații diferite aferente fiecărui rol.
Principalele roluri sunt următoarele: fabricant, producător, importator, distribuitor, reprezentant autorizat, reprezentant autorizat pentru răspunderea extinsă a producătorului, distribuitor final și furnizori.
Obligațiile cheie ale fabricanților, producătorilor, importatorilor și distribuitorilor aplicabile de la 12 august 2026
Obligații cheie ale fabricanților
Fabricantul este cel care produce un ambalaj sau un produs ambalat. Dacă însă producția e realizată la comanda unei alte entități care dispune proiectarea sau fabricarea sub propriul nume sau propria marcă, fabricantul este această din urmă entitate, nu cea care produce fizic. Dacă însă această entitate e o microîntreprindere, calitatea de fabricant poate reveni furnizorului de ambalaje, cu condiția ca acesta să fie din același stat membru.
Pentru același ambalaj sau produs ambalat, poate fi un singur fabricant în sensul PPWR.
Obligațiile fabricanților:
- Respectarea restricțiilor privind substanțele din ambalaje
- Ambalajele trebuie fabricate astfel încât să fie reduse la minimum așa-numitele substanțe care prezintă motive de îngrijorare.
La acest moment, nu sunt reglementate restricționări specifice, praguri ori alte obligații concrete pentru îndeplinirea acestei obligații generale.
- Totalul concentrațiilor de metale grele (plumb, cadmiu, mercur și crom hexavalent) din ambalaje nu trebuie să depășească 100 mg/kg. Această limită este deja reglementată de Directiva 94/62/CE.
- Ambalajele destinate să vină în contact cu produsele alimentare nu pot conține PFAs[2]într-o concentrație egală cu sau mai mare decât valorile-limită reglementate la art. 5(5) din PPWR.
Ambalajele introduse pe piață înainte de 12 august 2026 pot rămâne pe piață, însă ambalajele ce vor fi introduse pe piață începând cu această dată trebuie să respecte, fără excepție, valorile-limită pentru PFAs.
- Aplicarea pe ambalaj a unui element de identificare a ambalajului (cum ar fi, număr de tip, de lot sau de serie), precum și numele, denumirea comercială sau marca, cât și date de contact sau furnizarea acestor informații pe alt suport.
- Efectuarea procedurii de evaluare a conformității reglementată la art. 38 și în Anexa VII, întocmirea și păstrarea unei documentații tehnice (Anexa VII) și a unei declarații de conformitate UE (Anexa VIII) pentru fiecare tip de ambalaj ce urmează să fie introdus pe piață.
- Introducerea pe piață doar a ambalajelor reciclabile.
În prezent nu au fost adoptate criteriile operaționale în funcție de care se determină caracterul reciclabil al ambalajelor, astfel încât, la acest moment, furnizorii pot respecta această obligație respectând cerințele prevăzute de Directiva 94/62/CE și standardele armonizate aferente.
Obligații cheie ale producătorilor
Producătorul este cel care pune la dispoziție pentru prima dată ambalajul pe teritoriul statului membru în care se preconizează că ambalajul respectiv va deveni deșeu. Poate avea calitatea de producător orice fabricant, importator sau distribuitor care pune la dispoziție pentru prima dată ambalaje sau produse ambalate în statul membru unde este stabilit; sau care le pune la dispoziție direct utilizatorilor finali dintr-un alt stat membru față de cel unde este stabilit; sau care, fiind stabilit într-un stat membru, dezambalează produse ambalate fără a fi utilizator final.
Producătorul plătește pentru gestionarea deșeurilor de ambalaje în statul membru unde ambalajele pe care le-a pus la dispoziție pentru prima dată devin deșeuri.
Până la implementarea cerințelor noi ale PPWR (inclusiv în ce privește înregistrarea în registrul producătorilor prevăzut de PPWR) prin acte de delegare ori de punere în aplicare, producătorii vor continua să respecte obligațiile aferente schemelor de responsabilitate extinsă a producătorilor stabilite în temeiul legislației naționale.
Obligații cheie ale importatorilor
Importatorul este cel care introduce pe piață un ambalaj dintr-o țară terță.
Obligațiile importatorilor:
- Înainte de a introduce pe piața UE ambalaje din țări terțe, importatorii trebuie să se asigure că respectivele ambalaje respectă cerințele PPWR.
- Verificarea declarației de conformitate UE și a documentației tehnice puse la dispoziție de fabricant și păstrarea lor pentru o durată determinată conform PPWR.
- Aplicarea pe ambalaj a unui element de identificare a ambalajului (cum ar fi, număr de tip, de lot sau de serie), precum și numele, denumirea comercială sau marca, cât și date de contact sau furnizarea acestor informații pe alt suport.
Obligații cheie ale distribuitorilor
Distribuitorul este cel care pune la dispoziție pe piață un ambalaj. Distribuitorul este altul decât fabricantul sau importatorul.
Distribuitorii trebuie să acționeze cu diligența necesară în ceea ce privește cerințele PPWR, să verifice dacă producătorul este înregistrat în registrul producătorilor, să verifice prezența informațiilor obligatorii potrivit PPWR pe ambalaj și să asigure condițiile de depozitare sau de transport care să nu fie de natură nu pericliteze conformitatea cu PPWR.
Atunci când un importator sau un distribuitor introduce ambalaje pe piață sub numele sau marca proprie sau modifică ambalajele deja introduse pe piață într-un mod care ar putea afecta conformitatea cu cerințele PPWR, importatorul sau distribuitorul va fi asimilat unui fabricant în sensul PPWR și va trebui să respecte obligațiile ce-i revin acestuia din urmă.
Distinct de cele de mai sus, există o serie de obligații aplicabile operatorilor economici în ce privește ambalajele reutilizabile și sistemele reutilizabile, unele deja aplicabile începând cu 11 februarie 2025 (i.e., cazul criteriilor care trebuie îndeplinite pentru ca un ambalaj să poată fi calificat drept reutilizabil).
Scurte concluzii
În esență, la 12 august 2026 devin aplicabile obligații care condiționează accesul legal pe piață al ambalajelor și al produselor ambalate.
Pregătirea pentru această dată presupune, în primul rând, o cartografiere riguroasă a portofoliului de produse, a lanțului de aprovizionare și a rolului deținut de companie în cadrul acestuia; pe baza acestei analize, atenția se îndreaptă asupra constituirii unui dosar de conformitate complet și corect întocmit (care include documentația tehnică și declarația de conformitate UE), rezultat din procedura de evaluare a conformității.
În practică, respectarea acestor obligații, deși trebuie asigurată până la 12 august 2026, va continua să fie rafinată ulterior acestei date, fiind un efort ce trebuie susținut și îmbunătățit continuu.
Totodată, după această dată, trebuie urmărite atât calendarul aplicării celorlalte cerințe, cât și adoptarea actelor delegate și de punere în aplicare (de exemplu, privind proiectarea pentru reciclare, privind registrul producătorilor), care vor da substanță și vor întregi cadrul de reglementare și obligațiile aferente.
Notă: Acest material nu abordează în mod exhaustiv obligațiile rezultând din PPWR și nu reflectă toate detaliile și nuanțele ce pot fi relevante pentru determinarea, în concret, a conținutului obligațiilor aplicabile într-o situație particulară. Acest articol nu conține consultanță juridică, ci informații cu caracter general. Vă rugăm să solicitați consultanță de specialitate înainte de a implementa orice decizie întemeiată pe informațiile din prezentul material.
[1] privind ambalajele și deșeurile din ambalaje
[2] substanțele perfluoroalchilate și polifluoroalchilate (PFAs)