Gânduri de Ziua Noastră

Print Friendly, PDF & Email

Author: Ana Diculescu-Șova

Drepturile ne dau forță, obligațiile ne dau măsură.

Incoerența ordinii juridice interne sau/și lipsa de claritate a legilor care le conțin duc uneori la sacrificarea persoanelor, patrimoniilor, crearea de neîncredere, în general dezechilibre majore în societate.

Exersăm, ne îndeplinim activitatea într-un cadru saturat de reglementări – deschiderea unui program legislativ te previne că sunt în vigoare mii de acte normative.

Dreptului intern i se anexează dreptul comunitar. Internaționalizarea raporturilor implică dreptul comparat.

Incertitudinea civilizației actuale” nu trebuie să ne demobilizeze în ceea ce avem de făcut, cum nu trebuie să ne scuze în ceea ce facem greșit.

Avocatul nu mai este prietenul chemat să te ajute când ești în pericol.

Avocatul este o Instituție!

Într-o clasificare simplă, avocatul consultant – determină modul în care clientul își poate atinge scopurile în conformitate cu legea, iar avocatul – litigator – dezvoltă teza că acțiunile clientului nu contravin legii.

Viața juridică (corespondentul activității avocatului de consultanță) și judiciară (corespondentul activității avocatului pledant) pe care o trăim este marcată de incertitudinea datelor, de un număr de necunoscute, un țesut de fapte și de norme în temeiul cărora trebuie să stabilim strategia prin desemnarea scopurilor, a raporturilor dintre scopuri și consecințe, a cauzelor și motivațiilor.

Altă sursă de neliniște și nesiguranță generală rezultă din consecințele pluridisciplinarității.

Nu vorbim doar de conflictul de legi, ci de disputa foarte frecventă între diverse ramuri ale dreptului, care nu permit adesea identificarea regulilor generale prin raport cu multitudinea de reguli speciale.

Fiecare ramură de drept se vrea autonomă, independentă. Admisă în dreptul civil, o soluție poate fi foarte diferită în drept fiscal. Dreptul administrativ adesea ignoră regulile de drept civil. În timp ce dreptul penal vine cu falsa/greșita/eronata sa autonomie, taie/doboară/culcă la pământ/dărâmă ceea ce concepțiile civiliste ar fi putut susține ca valabil.

Pluridisciplinaritatea devine o luptă între arme.

A utiliza o singură ramură de drept ar fi ca metoda unui infanterist întârziat care ignoră sprijinul armei blindate, al forței aeriene și al armelor nucleare sau care, în sens opus, nu recunoaște riscul utilizării lor de către adversarul său.

Nu devine atunci pluridisciplinaritatea o formă de luptă între arme? (exemplul și întrebarea se găsesc în lucrarea Pratique professionnelle de l’avocat de Jean-Claude Woog, Ed. LITEC, ed. a 3-a, pag 39).

De aceste „ziduri” se lovesc atât avocații pledanți, cât și avocații de consultanță (consilierii părților) și nu o fac singuri, ci împreună cu toți juriștii din a căror viață proprie face parte viața juridică pentru care au optat, dar și cu beneficiarul acestui segment social esențial – Justiția – publicul/societatea.

Toate sunt știute și fac parte din preambulul oricărei discuții despre Justiție, Dreptate, Lege, concepte care au la bază raiul bunelor intenții.

Suntem însă aproape copleșiți de efectul practicii judiciare, care ignoră regulile speciale de organizare, incluzând și disciplinarul profesiei de avocat în raport cu „autonomia” dreptului penal.

Legea 51/1995 privind organizarea profesiei de avocat și codul deontologic al avocatului român reprezintă, în ordinea juridică internă, legea specială față de „dreptul comun” (discuția despre ce înseamnă „dreptul comun” – doar dreptul civil sau/și oricare prevedere din „ramurile autonome” poate fi subiect de dezbatere aparte).

Pe de altă parte, nu neg faptul că în lipsa unui contencios disciplinar consistent, penalul s-a insinuat dincolo de reglementarea specială.

În egală măsură, în contextul unei continue informări asupra mersului lucrurilor în profesia noastră căreia îi datorez 45 de ani (până acum) de trăire intensă la bară printre colegi excepționali, am citit un punct de vedere – subiectul vizează avocații de consultanță – exprimat în jurisdicția profesională a Statelor Unite din care deseori – în ultimii ani –  ne inspirăm.

Autorul este Matthew A. Smith. Lucrarea se intitulează „ Consultanță și complicitate”.

Voi cita parte din Rezumat:

Practica juridică se situează la limita dintre normele de drept penal și normele codului deontologic. Aceste două sisteme normative sunt conflictuale prin definiția pe care fiecare dintre acestea o atribuie complicității avocaților la infracțiunile comise de clienții acestora. Codul deontologic exonerează un avocat pentru acordarea de consultanță unui client în legătura cu comiterea unei infracțiuni dacă avocatul a acționat cu bună credință; în același timp, dreptul penal sancționează avocatul pentru complicitate la infracțiunea comisă de client, în pofida faptului că avocatul în cauză a considerat că acțiunile sale erau legale. Având în vedere acest conflict, determinarea standardului de complicitate aplicabil într-un caz anume ar putea submina scopurile și interesele urmărite de sistemul normativ al cărui standard nu a fost ales. O consecință și mai gravă este aceea că absența unui standard consecvent privind complicitatea avocaților care oferă servicii de consultanță juridică anulează orice posibilitate de a conveni asupra condițiilor în care avocații pot fi ținuți răspunzători pentru recomandările juridice având ca obiect un comportament îndoielnic din punct de vedere juridic.” Autorul continuă să descrie crizele de natură etică din cauze particulare acolo citate/analizate și concluzionează:

Prezenta Notă aduce în discuție aceste crize pentru a analiza contradicția dintre conceptul de complicitate care rezultă din codul deontologic al avocatului și cel care decurge din dreptul penal. Își propune, de asemenea, să elimine această contradicție prin explorarea unui concept unitar referitor la complicitatea avocaților care să prezerve principiile și scopurile promovate de ambele sisteme, permițând, în același timp, realizarea unei diferențieri între un consultant juridic nevinovat și un complice culpabil”

Fără a considera această trimitere altceva decât o provocare la reflecție și la dezbaterea unor probleme cărora li s-au dat dezlegări distrugătoare de destine în dreptul intern, sper într-o clarificare a normelor de drept penal, în primul rând pentru ca funcțiile tradiționale ale profesiei să fie exercitate fără teama de a fi sancționați în lipsa unui standard cunoscut și predictibil.

Prin norme obscure sau prin ne-normare, nu trebuie alterată trăsătura esențială a avocatului: independența sa – politică, economică, intelectuală și spirituală (Henri Ader – decan al Baroului Paris 1990-1992, citat de Jean-Claude Woog, op. cit. pag. 6)

Standardul normativ este esențial pentru că limitează subiectivismul care însoțește „interpretarea” normelor obscure.

Altfel, nu avem motive să ne pierdem speranța.

Gânduri bune tuturor.

Avocat Ana Diculescu-Șova

24 iunie 2021

Sitemap | Terms and Conditions | Privacy Policy | Cookies Policy | Update your cookies consent

Copyright © 2009-2018 Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen SCA. All Rights Reserved.