Valoarea probatorie a înscrisurilor în formă electronică/ înscrisurilor pe suport hârtie / înscrisurilor pe suport informatic. Un aspect procedural de care nu trebuie sa uităm în această perioadă
5.05.2020 – Author: Daniela Gramaticescu & Madalina Pacala
Contextul actual, în care dreptul la liberă circulație și libertatea întrunirilor au fost restrânse, a impus frecvent soluţia încheierii contractelor la distanță pentru continuarea relațiilor economice (civile/comerciale).
Deşi aparent simplă şi la îndemână această soluţie, date fiind şi modificările legislative de dată recentă privind semnătura electronică, aceasta impune respectarea unor reguli specifice pentru a asigura formarea consimțământului, pe de o parte, şi, exigențele probatorii, pe de altă parte.
Potrivit regulilor generale, momentul încheierii contractului este acela în care acceptarea întâlnește oferta şi, deci, este format consimţământul.
Determinarea acestui moment se face în funcţie de 3 ipoteze: (i) încheierea contractului între prezenţi – atunci când ofertantul şi acceptantul se află în prezenta celuilalt; (ii) încheierea contractului prin mijloace tehnice moderne de comunicare telefon, videofon, radio, televiziune (în direct) etc – se face asemănător cu încheierea contractului între prezenţi; (iii) încheierea contractului prin corespondenţă (scrisori, email, fax, telefon, etc), între absenţi – atunci când există o distanţare între ofertă şi acceptare determinată de împrejurarea că ofertantul şi acceptantul nu se află de faţă.
În oricare din aceste situaţii şi indiferent de complexitatea mijloacelor tehnice folosite, respectarea formei ad validitatem ori ad probationem, în funcţie de tipul de contract încheiat, trebuie urmărită.
Prin utilizarea semnăturii electronice, încheierea la distanță a contractelor în formă scrisă, sub forma unui înscris sub semnătură privată, este posibilă, fără îndoială, fiind, de altfel, şi mult facilitată.
Se cunoaşte că, potrivit Regulamentului UE nr. 910/2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă, există 3 tipuri de semnături electronice: semnătură electronică, semnătură electronică avansată, semnătură electronică calificată. Potrivit aceluiași Regulament, însă, doar o semnătură electronică calificată are efectul juridic echivalent al unei semnături olografe şi automat, un astfel de înscris, are valoarea probatorie a unui înscris sub semnătură privată.
În acelaşi mod, pare a reglementa şi legea națională privind semnătura electronică – Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică -, care instituie norme specifice de procedură privind valoarea probatorie a înscrisurilor în formă electronică.
Potrivit acestei legi, aparent doar înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat – cu alte cuvinte, din nou, doar o semnătură electronică calificată – este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale – inclusiv îndeplinirea condiţiei formei scrise cerută ad validitatem sau ad probationem -, cu înscrisul sub semnătură privată. Iar, potrivit aceleiași legi, dacă semnătura electronică este recunoscută de către cel căruia i se opune, înscrisul în formă electronică are acelaşi efect ca actul autentic între cei care l-au subscris şi între cei care le reprezintă drepturile. O precizare se impune a fi făcută cu privire la trimiterea la înscrisul autentic; calificarea poate fi folosită într-o executare silită dacă înscrisul constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, însă, este discutabilă în condiţiile în care forma autentică are legătură cu verificarea nu doar a semnăturii şi identităţii părţilor, dar şi a consimțământului părţilor cu privire la conţinutul actului.
La fel ca în orice situaţie în care se opune în instanţă un înscris sub semnătură privată, şi în cazul înscrisului sub semnătură privată în formă electronică, dacă una dintre părţi nu recunoaşte înscrisul sau semnătura, instanţa va dispune verificarea autenticităţii semnăturii. În cazul înscrisului sub semnătură privată în formă electronică, verificarea semnăturii se va face întotdeauna prin expertiză tehnică de specialitate (sunt de interes, specializările – retele si software de telecomunicatii, Calculatoare, Electronica, Informatica) în care se vor verifica:
- în cazul semnăturii electronice extinse, dacă aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 4 pct. 4, şi anume: i)este legată în mod unic de semnatar;ii)asigură identificarea semnatarului; iii)este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;iv)este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în aşa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă. Semnătura electronică calificată – semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat – este prezumată a îndeplini condiţiile prevăzute la art. 4 pct. 4.
- dacă certificatul calificat a fost emis de un furnizorul de servicii de certificare care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 20. Furnizorul de servicii de certificare acreditat este prezumat a îndeplini condiţiile prevăzute la art. 20.
- dacă mecanism securizat de creare a semnăturii îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 4 pct. 8. Dispozitivul securizat de generare a semnăturii, omologat în sensul prezentei legi, este prezumat a îndeplini condiţiile prevăzute la art. 4 pct. 8
Prin comparaţie cu înscrisurile în formă electronică, trebuie menţionat că încheierea contractelor între absenţi prin semnare olografă sau în formă autentică, de către fiecare parte, urmată doar de transmiterea reciprocă a contractului semnat pe cale electronică (e-mail, etc.) nu îndeplineşte cerinţa ad validitatem sau ad probationem impusă de lege pentru proba/existenţa valabilă a unui contract, dacă nu este urmată de o trimitere prin poştă a originalului înscrisului. Deşi această lipsă este uşor de sublinit în cazul unui înscris autentic – deoarece acesta oricând poate fi obţinut din arhiva notarului sau autorităţii publice cu competenţă în autentificarea de acte juridice – nu la fel de uşor se poate rezolva situaţia în cazul înscrisului sub semnătură privată transmis doar prin mijloace de comunicare electronică.
Şi în acest context, devin relevante prevederile Codului de procedură civilă.
Potrivit art. 277 C.pr.civ., înscrisurile întocmite între profesionişti, nesemnate, dar utilizate în mod obişnuit în execiţiul activităţii unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, fac dovada cuprinsului acestora, cu excepţia cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăşi dovedirea actului juridic.
Potrivit art. 266 C.pr.civ. raportat la art. 282 – 284 C.pr.civ., înscrisurile pe suport informatic (de exemplu, email) este admis ca probă în aceleași condiţii ca înscrisul pe suport hârtie, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Puterea doveditoare a acestor înscrisuri este dată de documentul (de exemplu, mail-ul printat, acesta fiind cel mai uzitat în instanţă) care reproduce datele acelui act, înscrise pe un suport informatic, şi care face deplină dovadă între părţi, până la proba contrară. Dacă suportul sau tehnologia utilizată pentru redactare nu garantează integritatea documentului, acesta poate servi, după circumstanţe, ca mijloc material de probă sau ca început de dovadă scrisă.
Iar potrivit ar. 286 C.pr.civ, care reglementează regimul copiilor, copia, chiar legalizată, de pe orice înscris autentic sau sub semnătură privată nu poate face dovadă decât despre ceea ce este cuprins în înscrisul original; în instanţă se poate ordona prezentarea originalului; în lipsa originalului, copia legalizată constituie un început de dovadă scrisă; copiile de pe copii nu au nicio putere doveditoare.
Prin urmare, reglementări diferite atrag consecințe diferite câta vreme nu există identitate între înscrisurile în formă electronică, înscrisurile pe suport informatic şi înscrisurile comunicate prin mail / fax, acestea din urmă având valoarea unor copii ale înscrisurilor originale, iar nu a unor înscrisuri pe suport informatic.
Sub aspectul puterii doveditoare, legea pune semnul egalității între înscrisurile sub semnătură privată în formă electronică, pe suport informatic şi pe suport hârtie, dar nu şi între acestea şi copiile acestora din urmă.
Încheierea înscrisurilor între absenţi trebuie să ţină seama de toate aceste consecințe şi cerințe, iar comunicarea / deținerea actului original fie în format electronic, fie pe suport informatic, fie pe suport hârtie să fie o exigenţă la care să nu se renunţe în această perioadă.
